DO WE LIVE, YET ARE WE TRULY ALIVE?
Au trecut aproape 2000 de ani… Oare oamenii s-au schimbat în vreun fel semnificativ? Dacă ne uităm la clădiri, descoperiri științifice și la multe elemente care ne facilitează confortul zilnic, am putea afirma cu certitudine că umanitatea și societatea au evoluat. Cu toate acestea, această evoluție sugerează o direcție ascendentă, ceea ce ne-ar putea face să credem că omenirea este aproape de perfecțiune.
Din păcate, realitatea este departe de această iluzie bine întreținută. Întreaga noastră civilizație – și mă refer aici la civilizația umană în ansamblu – seamănă cu un copac frumos care, deși pare a avea totul, nu dă rod, iar micile furnici care îl populează lipsesc de înțelepciune. Asemenea unor creaturi mânate de frenezie, acestea acumulează și acumulează, dar lampa sufletului rămâne fără uleiul faptelor bune.
Un period calendaristic și liturgic unic în Biserica Ortodoxă, Săptămâna Mare (sau Marea Săptămână) ne introduce într-o atmosferă specială, țesută din rugăciune și restriții. Aceasta marchează evenimente nenumărate concentrate într-un interval istoric scurt care, atât temporal, cât și spiritual, cuprinde întreaga existență a umanității.
Sărbătoarea Floriilor, prin contrastul drastic dintre bucuria de a-l primi pe “învățătorul și tămăduitorul” și arestarea sa ulterioară, ne trezește din starea visătoare stirbită de strigătele mulțimii: “Osana, Fiul lui David!” De asemenea, intrarea triumfală a lui Hristos în Ierusalim, călărind pe fetița unui măgar, pune accent pe umilință și simbolizează întoarcerea națiunilor dezordonate de la necredință la credință.
Fiecare zi a Săptămânii Mari ne amintește și ne ajută să retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului, învățând că aceste zile ar trebui să devină și ultimele zile ale vieții noastre legate de păcat, având speranța că Învierea lui Hristos este primul pas spre propria noastră înviere.
Pe parcursul Săptămânii Mari suntem chemați să trăim un prezent îndreptat către viitor – un prezent de post și rugăciune care oferă oportunități de creștere spirituală. Dacă ne-am spovedit în cele patruzeci de zile de post înainte de Floriile, putem lega natural evenimentele pe care le comemorăm, smerindu-ne, îndepărtând spinii mândriei și pasiunii, și lăsând harul divin să lucreze prin noi pentru restaurarea întregii lumi.
Trăim în vremuri în care războaiele, zvonurile de război, bolile (în special depresia) și amenințările crizelor – de hrană, energie, tehnologice și, mai ales, spirituale – îi fac pe mulți să creadă că sfârșitul este aproape. Este natural, așadar, să ne îngrijorăm cu privire la „apocalipsa” noastră personală și să ne întrebăm ce fapte vrednice putem realiza pentru a ne petrece bine timpul vieții noastre aici.
Dacă am fi singuri, totul în jurul nostru s-ar transforma în „gri, tern și lipsit de sens”. Din fericire, avem oameni alături de noi – oameni care doresc să facă parte din acest mare puzzle al vieții pe pământ, conștienți că doar împreună formăm Întregul care ne permite să rămânem în Bucuria, Pace și Iubirea lui Dumnezeu cel Bun, Unul în Esență și Trei în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Sărbători de Paște binecuvântate și paști pline de liniște!
Ioan Deacu
