Panouri fotovoltaice uzate, folosite ilegal pentru consolidarea unui mal în Mărgineni
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău au efectuat un control în comuna Mărgineni, ca urmare a unei sesizări, și au descoperit panouri fotovoltaice scoase din uz care erau utilizate pentru consolidarea unui mal.
Conform Gărzii de Mediu Bacău, echipamentele fotovoltaice care ajung la finalul duratei de viață trebuie gestionate prin circuitele legale de colectare și valorificare și nu pot fi abandonate sau folosite necorespunzător în mediul înconjurător.
În urma verificărilor, comisarii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.000 de lei, și au dat un avertisment. De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea panourilor din amplasamentul respectiv și predarea lor către operatori autorizați, în conformitate cu prevederile legale.
Garda de Mediu atrage atenția că echipamentele electrice și electronice scoase din uz trebuie predate și gestionate prin circuite autorizate, pentru a preveni impactul asupra mediului.
