Recuperare respiratorie, un pas important pentru pacienții cu afecțiuni pulmonare cronice

T Bogdan
5 Min Read

Recuperare respiratorie pentru pacienții cu boli pulmonare cronice la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău

La Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău funcționează o Secție de Recuperare Medicală Respiratorie dedicată pacienților cu afecțiuni respiratorii cronice. Programele au ca obiectiv îmbunătățirea respirației, creșterea toleranței la efort și ameliorarea calității vieții.

Programul se adresează pacienților diagnosticați cu bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), astm bronșic, bronșiectazii, sechele ale tuberculozei pulmonare și pneumonii interstițiale difuze. Pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist, pacienții beneficiază de 21 de zile de recuperare pe an, integral sau fracționat.

În funcție de patologie, sunt efectuate investigații clinice și paraclinice, analize de laborator și investigații imagistice, alături de tratament medical pentru afecțiunile prezente și bolile asociate.

Program individualizat pentru fiecare pacient

Programul de recuperare este adaptat fiecărui caz și poate include exerciții de respirație, kinetoterapie respiratorie, tehnici de drenaj bronșic, exerciții pentru tonifierea musculaturii centurii scapulare și exerciții pentru tonifierea mușchilor respiratori accesori.

Dr. Brîndușa Enachi, medic specialist pneumolog, a explicat importanța recuperării respiratorii: „Secția de Recuperare Medicală Respiratorie reprezintă o verigă esențială între tratamentul bolilor pulmonare și revenirea pacientului la o viață cât mai activă. Ne adresăm atât pacienților cu boli respiratorii cronice, cât și celor care prezintă o scădere a toleranței la efort ca urmare a acutizării bolilor preexistente. Prin programe individualizate de kinetoterapie respiratorie, tehnici de drenaj și educație medicală privind administrarea corectă a tratamentului, urmărim nu doar ameliorarea simptomelor, ci și creșterea calității vieții.”

Medicul a precizat că haloterapia completează recuperarea respiratorie, pacienții putând beneficia de ședințe cu o durată de 50 de minute, în cadrul salinei amenajate în incinta spitalului. După recuperarea respiratorie, pacienții pot prezenta mai puțină dispnee, o capacitate mai bună de efort și un risc mai redus de spitalizare prin diminuarea exacerbărilor. „Este, practic, o abordare multidisciplinară, centrată pe pacient, în care obiectivul nostru este să îl ajutăm să respire mai bine și să își recapete cât mai mult din independență”, a adăugat Dr. Brîndușa Enachi.

O nouă perspectivă pentru medicina băcăuană

Ofelia Grădinaru, Director Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, a declarat: „Secția de recuperare a spitalului aduce un suflu nou în medicina orașului Bacău. Apare o nouă perspectivă de tratare a pacienților cu diverse afecțiuni, în dorința de a se recupera sub atenta supraveghere a personalului medical specializat, creându-se astfel condițiile necesare pentru îmbunătățirea calității vieții și siguranței pacienților.”

Secția de Recuperare Respiratorie are o capacitate de 26 de paturi și răspunde unei nevoi reale de îngrijire post-acută pentru pacienții care au trecut prin episoade severe de boli respiratorii și au nevoie de programe specializate pentru recâștigarea funcției pulmonare și a autonomiei.

Mădălin Pârâianu, Manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, a declarat la deschiderea secției: „Prezența unui medic specialist dedicat, alături de o echipă de asistenți medicali și kinetoterapeuți special instruiți, asigură o abordare integrată și personalizată a fiecărui caz. Recuperarea respiratorie nu înseamnă doar tratament, ci și educație terapeutică, monitorizare atentă și sprijin continuu pentru reintegrarea pacientului în viața de zi cu zi – prin exerciții de respirație, fizioterapie și consiliere, toate contribuind la o stare de sănătate îmbunătățită. Această inițiativă contribuie, de asemenea, la reducerea ratei de reinternare și la degrevarea secțiilor de acuți, optimizând astfel întregul flux medical. În contextul creșterii incidenței bolilor respiratorii cronice și al complicațiilor post-infecțioase, dezvoltarea unei astfel de secții nu este doar oportună, ci absolut necesară pentru sistemul sanitar local.”

Informații pentru pacienți

Pacienții eligibili sunt așteptați la sediul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, pe baza unei programări prealabile, pentru evaluare și includerea în programul de recuperare respiratorie. Adresa este Str. Oituz nr. 72, Bacău, iar telefonul de contact este 0234 510 072.

Share This Article