O SITUAȚIE DE-A DREPTUL FRUSTRANTĂ CU INSTITUȚIILE STATULUI
În prezent, mă regăsesc în postura de mamă a doi copii, iar experiența mea cu instituțiile statului s-a dovedit a fi o adevărată provocare. După nașterea primului meu copil, procesul de depunere a dosarului pentru indemnizația de creștere a fost o adevărată epopee. Am fost nevoită să fac față unui morman de acte, unele dintre ele cerute în plus față de ceea ce se solicita în alte orașe din țară, precum Iași sau București. Am înaintat o sesizare către AJPIS, semnalând aceste cerințe absurde, dar, desigur, răspunsul a întârziat să apară, dacă nu cumva nu a venit deloc.
Apoi, cu nașterea celui de-al doilea copil, mi-am reluat interacțiunea cu instituțiile statului, încercând să depun documentele necesare pentru indemnizații. Însă, am constatat că lucrurile s-au complicat în mod neașteptat. În loc de un dosar, mi s-a spus că trebuia să depun o cerere pentru a obține stimulentul aferent celui de-al doilea copil, conform legii, pentru perioada în care cele două indemnizații se suprapuneau. Cu toate acestea, în ciuda acestor reglementări, m-am trezit în situația în care, după câteva luni în care agenția plătise indemnizațiile doar pe data de 6, nu primisem nici măcar alocațiile pentru copii. La ghișeu, mi s-a comunicat că ar fi trebuit să depun un alt dosar, cu aceleași documente ca pentru primul copil, creând un cerc vicios ilogic. Deși copiii sunt succesivi, iar indemnizația ar fi trebuit să aibă continuitate, acum eram obligată să aștept aprobarea acestui nou dosar, ceea ce înseamnă că nu voi primi nicio indemnizație până atunci.
În momentele petrecute la ghișeu, m-am întrebat când vom scăpa, în sfârșit, de birocrația excesivă și de timpul irosit pe proceduri și hârtii care nu fac decât să îngreuneze viața cetățenilor. M-am săturat de obstacolele întâlnite la fiecare interacțiune cu statul, unde explicații logice și pertinente sunt total absente. Această experiență m-a făcut să reflectez la dramele cotidiene pe care le trăiesc părinții și la dificultățile de a naviga printr-un sistem care ar trebui să ne sprijine, dar care, în realitate, adesea ne împiedică.
Cu stimă, Oana Cristea
