Gabriel Păun, golgheter în Liga 3 și student la Informatică
Atacantul de 20 de ani al FC Bacău 2, Gabriel Radu Păun, este principalul realizator al Seriei 1 din Liga 3, cu cinci reușite în șase etape. A împlinit 20 de ani în primăvară, pe 3 aprilie, iar din cei 20, mai mult de jumătate – 11 ani – i-a petrecut în alb și roșu, la FC Bacău. Mai întâi în echipele under ale Academiei, iar ulterior la seniori.
Nu are încă vreun minut jucat în Liga 2, dar timpul nu-i pierdut. Anul trecut a marcat zece goluri pentru FC Bacău 2 în Liga 3, iar în acest debut de sezon a ajuns la cinci reușite în șase etape, devenind golgheterul Seriei 1. Cea mai frumoasă reușită a fost în remiza din etapa a doua, la Târgu-Secuiesc, unde a realizat o dublă: „Am scăpat singur cu portarul care mi-a plonjat la picioare, iar singura modalitate prin care îl puteam învinge a fost o scăriță. Mi-a ieșit”.
Obiective și renunțări
Gabriel Păun are idei clare despre viitor: „Obiectivul meu pe termen lung este să ating nivelul care să-mi permită să trăiesc din fotbal. Vreau să ajung să joc în prima ligă, de preferat cu FC Bacău”. Un vis realist ar fi ca evoluțiile sale să-l ducă într-o bună zi la o echipă din străinătate, într-un campionat bun.
Pentru a juca la FC Bacău, a renunțat la ideea de a urma o universitate în Statele Unite ale Americii: „Am avut mult timp acest gând, care nu a lipsit mult să se transforme în faptă. În final am hotărât să rămân acasă. Și cred că am luat cea mai bună decizie”.
Student la Informatică
Gabi Păun a renunțat la America, dar nu și la studii. Este în anul trei la Informatică, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: „Am ales Informatica deoarece la liceu, la Ferdinand I, am urmat profilul mate-info”. Tatăl său, Sorin, a condiționat continuarea fotbalului de randamentul școlar: „I-am impus în gimnaziu să nu coboare sub nota 7”.
Începuturile în fotbal
Gabriel Radu Păun a început fotbalul la Aerostar, pe 8 noiembrie 2013, la grupa condusă de Ovidiu Ciobanu. În alb și roșu a ajuns în vara lui 2015: „Țin minte că am stat în probe timp de două săptămâni, iar în seara dinainte ca grupa mea de vârstă, 2006, să plece într-un turneu în Bulgaria, mi s-a comunicat că am fost acceptat”. Primul antrenor la FC Bacău a fost Vasile Jercălău.
Trofee naționale
În primăvară a câștigat Cupa de Tineret, competiție în care a punctat de opt ori. Cea mai frumoasă izbândă rămâne însă Cupa Național Under17 din 2023: „Era primul trofeu pentru noi la nivel național, dar și primul pentru fotbalul băcăuan după mulți ani de pauză”.
Calități și defecte
Auto-evaluare: calități – tehnica, viteza și finalizarea; defecte – forța și luarea deciziilor. Jucători preferați: Mo Salah și Firmino. Echipa de club: Liverpool, iar după Liverpool, Venezia, după ce a asistat la un meci Venezia-Empoli 1-1 în iarna lui 2025.
Ultimul rezultat și următorul meci
În ultimul joc, FC Bacău 2 a fost surclasată acasă de CSM Adjud cu 6-0: „Lor le-a ieșit totul, nouă nimic”. Gabi speră într-o reabilitare în acest weekend, la Gheorgheni: „Sigur vom arăta o altă față”.
