Bărbat decedat după surparea unui mal, găsit de pompieri în Pustiana

T Bogdan
1 Min Read

Bărbat de 52 de ani a murit după surparea unui mal la Pustiana

Un bărbat în vârstă de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața, marți, după ce a fost surprins de surparea unui mal în timp ce efectua lucrări de săpături în satul Pustiana, comuna Pârjol.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un camion cu echipamente pentru stabilizarea malurilor, din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești. De asemenea, la intervenție au participat o autospecială de descarcerare de la Garda de Intervenție Comănești, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Pârjol.

Salvatorii au acționat pentru îndepărtarea pământului și extragerea persoanei surprinse sub malul surpat. Din nefericire, bărbatul nu prezenta semne vitale, iar echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul victimei.

Share This Article