Avaria de la conducta Valea Uzului – Bacău a fost remediată. Urmează umplerea conductei

T Bogdan
2 Min Read

Lucrările de reparație la conducta Valea Uzului – Bacău au fost finalizate

Lucrările de reparație la conducta de transport Valea Uzului – Bacău, avariată în zona tronsonului dintre MHC Stejaru și Stația de Tratare Barați, au fost finalizate. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

Potrivit edilului, bucata de conductă afectată a fost înlocuită, iar echipele de intervenție urmează să finalizeze operațiunile necesare pentru stabilizarea acesteia.

„S-au finalizat lucrările de reparație la locul avariei. Într-un timp relativ scurt, bucata de țeavă a fost montată și urmează procedura de stabilizare a conductei cu piatră”, a transmis primarul.

După închiderea vanelor de golire ale conductei, va începe procedura de umplere a aducțiunii, etapă necesară înainte de reluarea alimentării cu apă a consumatorilor.

Primarul a transmis mulțumiri echipelor CRAB care au intervenit pentru remedierea avariei, subliniind condițiile dificile în care s-au desfășurat lucrările.

„Personalul CRAB are tot respectul meu. Și cred că al tuturor băcăuanilor pentru condițiile dificile în care se fac aceste intervenții”, a declarat Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

Edilul a precizat însă că problema conducerii companiei rămâne una distinctă, afirmând că este necesară „o conducere la același nivel de profesionalism”.

CRAB urmează să anunțe programul de furnizare a apei pentru această seară. Reluarea alimentării depinde de evoluția operațiunilor de umplere a conductei și de condițiile tehnice din rețea.

Share This Article