Refacerea ultimului drum al unui soldat slovac căzut în Primul Război Mondial
Un moment plin de emoție și semnificație istorică a avut loc în comuna Mănăstirea Cașin, unde urmașii unui soldat slovac, căzut în timpul Primului Război Mondial, au revăzut locurile în care acesta și-a pierdut viața, după mai bine de un secol. Vizita a fost coordonată de primarul George-Adrian Bucur, care a subliniat importanța acestui gest, aducând un omagiu memoriei străbunicului celor prezenți.
Lukáš Lavko Drienovský, originar din localitatea Jedľové Kostoľany, Slovacia, a fost însoțit de tatăl său, fratele său și câțiva prieteni, având ca obiectiv refacerea traseului parcurs de străbunicul său, militar ce a luptat în Munții Mănăstirii Cașin. Conform documentației consultate de familie, soldatul a căzut pe aceste meleaguri, fără a se mai întoarce vreodată acasă.
Delegația slovacă a fost acompaniată de Ilie Vasilache, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Mănăstirea Cașin, și Sever Iulian Ciolac, în drumeția lor simbolică pe Vârful Războiului și pe muntele Chinușu, refăcând astfel ultimul drum parcurs de înaintașul lor acum mai bine de 100 de ani.
Oaspeții nu au fost doar martori ai istoriei, ci și ai frumuseților locale, vizitând diverse obiective ale comunei, fiind întâmpinați cu ospitalitate de către autoritățile locale. Primarul George-Adrian Bucur a declarat că reîntoarcerea urmașilor este o dovadă a dăinuirii memoriei celor care și-au sacrificat viețile pentru patrie, un sentiment care trece dincolo de ani și granițe.
Primarul le-a mulțumit vizitatorilor pentru gestul lor și a exprimat speranța că aceștia vor reveni în comuna Mănăstirea Cașin, subliniind frumusețea locurilor și căldura comunității.
