CSM Bacău, vicecampioană U20 pe echipe și două aur plus un bronz la Cupa României

T Bogdan
2 Min Read

CSM Bacău, vicecampioană națională Under 20 pe echipe și două medalii de aur plus un bronz la Cupa României U20

Secția de lupte a CSM Bacău continuă să obțină rezultate notabile la nivel național și internațional. În timp ce doi dintre luptătorii săi de top la greco-romane, Denis Mihai și Igor Botez, reprezintă România la Campionatele Mondiale Under 23 din Statele Unite ale Americii, pe plan intern sportivii băcăuani domină competițiile la care participă.

În weekendul trecut, la Piatra Neamț, s-au desfășurat Campionatele Naționale U20 pe echipe și Cupa României U20 la individual. Secția de lupte a CSM Bacău, coordonată de Eusebiu Diaconu și avându-i ca antrenori pe Mihai Botez, Irinel Botez și Sorin Tașcă, a totalizat patru medalii la greco-romane.

La Naționalele U20 pe echipe, CSM Bacău s-a clasat pe locul al doilea, obținând titlul de vicecampioană a României. La Cupa României U20, sportivii băcăuani au cucerit două medalii de aur prin Dragoș Draga la categoria de greutate 60 kg și Ionuț Mereuță la 67 kg, precum și un bronz prin Ronaldo Tănasă la 63 kg.

Deși nu a urcat pe podium, Victor Anghel a avut o evoluție bună, clasându-se pe locul șapte la categoria 72 kg. Rezultatele de la Piatra Neamț confirmă încă o dată valoarea și seriozitatea luptătorilor băcăuani.

În paralel, așteptăm vești de la Las Vegas, din Statele Unite, unde Denis Mihai și Igor Botez participă la Mondialele Under 23.

Share This Article