Acțiune amplă pentru siguranța elevilor în școlile din Bacău
Polițiștii băcăuani au desfășurat joi, 2 octombrie, o acțiune dedicată creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora. La activități au luat parte polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Secției 2 Poliție Bacău, alături de un criminalist din cadrul Compartimentului Poliție Canină. Acțiunea s-a bucurat de sprijinul jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău.
Oamenii legii au urmărit prevenirea violenței și a comportamentelor de risc în rândul elevilor, dar și verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind paza unităților de învățământ. În cadrul acțiunii au fost organizate șase activități educativ-preventive, la care au participat aproximativ 150 de elevi și cadre didactice.
Discuțiile purtate cu aceștia au vizat răspunderea legală a minorilor, consecințele faptelor de violență, identificarea situațiilor de risc și prevenirea traficului și consumului de droguri. În paralel, au fost verificate două unități economice și trei dispozitive de pază, iar peste 40 de persoane au fost legitimate.
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță în școli și în zonele din apropierea acestora.
