Jandarmii băcăuani, exercițiu de salvare montană cu victime simulate
Jandarmii din Bacău au desfășurat un exercițiu practic în zona montană, menit să testeze și să dezvolte capacitatea de intervenție în condiții dificile. Activitatea a fost organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare”, în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău.
Scenariul a presupus accidentarea a două persoane pe un teren accidentat. Misiunea jandarmilor a fost să ajungă la victime, să le acorde primul ajutor și să le transporte într-o zonă accesibilă echipajelor medicale.
Pe parcursul intervenției simulate, participanții au exersat tehnici specifice misiunilor în mediul montan, de la deplasarea pe teren accidentat și instalarea corzilor, până la efectuarea manevrelor de coborâre în rapel și lansarea salvatorilor către victime.
Un segment important al exercițiului a vizat acordarea primului ajutor. Au fost simulate imobilizarea fracturilor, oprirea hemoragiilor și transportarea victimelor cu ajutorul tărgii până la drumul de acces, de unde acestea ar putea fi preluate de echipajele medicale specializate.
Pregătirea a inclus și consolidarea cunoștințelor privind nodurile specifice lucrului cu corzi de alpinism, precum și tehnici de supraviețuire în mediul montan.
Potrivit jandarmilor, astfel de exerciții urmăresc menținerea și dezvoltarea capacității de intervenție în condiții cât mai apropiate de situațiile reale, astfel încât persoanele aflate în dificultate în zona montană să poată beneficia de un sprijin prompt și eficient.
