Cupa Internațională Shosha la Judo, o nouă provocare de top

T Bogdan
4 Min Read

International Shosha Judo Cup revine la Bacău cu a patra ediție

Competiția de judo International Shosha Judo Cup va avea loc în perioada 2-4 octombrie, la Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău. Evenimentul ajunge astfel la cea de-a patra ediție și este organizat de Asociația Club Sportiv Shosha Bacău.

Potrivit organizatorilor, edițiile anterioare au reunit la start, de fiecare dată, în jur de 500-550 de judoka de la majoritatea cluburilor din țară, dar și delegații din cel puțin cinci țări. Competiția își propune să păstreze și în acest an caracterul internațional, iar ACS Shosha se așteaptă la participarea unui număr impresionant de copii și a unor delegații din străinătate.

Dacă la prima ediție țara cu nume de mare impact a fost Azerbaidjanul, la a doua Georgia, iar anul trecut Franța, acum se mizează pe prezența Turciei, Ucrainei și a Republicii Moldova, alături de numeroși sportivi din România. În discuții s-a aflat și Ungaria, iar președintele ACS Shosha, Dorin Mihai Cruceanu, a purtat negocieri pentru aducerea unei delegații din Uzbekistan, țară cu tradiție în judo.

„Chiar dacă este din ce în ce mai dificil de adus delegații străine deoarece recesiunea de pe plan mondial se resimte din plin, ceea ce face ca numărul de refuzuri să fie mare, ne continuăm demersul. Speranța moare ultima, mai ales că oferta noastră pentru sportivii și delegațiile străine depășește cu mult alte oferte la nivel internațional”, a declarat antrenorul Dorin Cruceanu.

Acesta a adăugat că se așteaptă și în acest an un număr de peste 500 de judoka din Turcia, Ucraina, Moldova și, bineînțeles, România. „Pentru noi, acest lucru reprezintă o bucurie, dar și o tradiție. Numărul și valoarea țărilor participante la fiecare ediție a contribuit la creșterea, de la an la an, a competiției, iar prezența unor delegații precum Azerbaidjan, Franța și Georgia, țări cu rezultate importante la nivel mondial și olimpic, confirmă gradul ridicat de competitivitate al turneului nostru. Judo este un sport extraordinar, iar noi vrem să contribuim prin aceste competiții la dezvoltarea lui și la promovarea Bacăului pe harta sportului românesc și internațional”, a mai spus Cruceanu.

ACS Shosha organizează anual patru turnee, iar competițiile sale contribuie la atragerea în Bacău a peste 3000 de vizitatori pe an, consolidând astfel rolul clubului ca ambasador al orașului prin sport.

Inaugurarea sălii de judo „Shosha”

Un alt moment important pentru ACS Shosha va avea loc pe 1 octombrie, cu o zi înainte de începerea competiției. În prima zi de toamnă, într-o locație amplasată pe Carpați 27 bis, va fi inaugurată sala de judo „Shosha”, iar invitat va fi Florin Bercean, președintele Federației Române de Judo.

Noua sală constituie un spațiu multifuncțional, ultramodern, creat special pentru copiii Bacăului, atât pentru practicarea sportului de masă, cât și pentru pregătirea sportivilor de performanță și înaltă performanță.

„Investiția în copii este cea mai importantă. Suntem nerăbdători în ceea ce privește deschiderea sălii proprii de judo. Este un vis împlinit, după mari eforturi, inclusiv financiare, depuse în acești ultimi doi ani. ACS Shosha ține să le mulțumească tuturor celor care contribuie la dezvoltarea proiectelor clubului nostru. Rezultatele importante sunt posibile prin colaborare și munca în echipă, printre partenerii și colaboratorii clubului numărându-se CSM Bacău, DSJT, Consiliul Local, Consiliul Județean, Judo Club Royal și Sportzone Club”, a concluzionat profesorul Dorin Cruceanu.

Share This Article